ROyal Investors Club s-a lansat: conectăm investitorii cu start-up-urile din România și Moldova
Astăzi marcăm un moment pe care l-am construit cu răbdare, cu convingere și cu un scop clar: lansarea oficială a ROyal Investors Club, prima platformă de intermediere exclusivistă care conectează Investitori calificați cu StartUp-uri ambițioase din România, Moldova și Uniunea Europeană, pentru runde de finanțare între €50.000 și €5.000.000.
Ecosistemul antreprenorial din România și Moldova crește. Apar în fiecare an sute de fondatori cu idei valoroase, produse validate și echipe capabile să execute. Și totuși, unul dintre cele mai mari obstacole rămâne același: accesul la capitalul potrivit, la momentul potrivit, de la investitorul potrivit. ROyal Investors Club există pentru a elimina acest obstacol.
Ce este ROyal Investors Club?
Nu suntem o platformă digitală anonimă unde aplici și aștepți. Suntem un club — o comunitate selectivă de Investitori și Fondatori, unită de standarde ridicate, procese transparente și relații construite pe termen lung. Fiecare start-up care intră în clubul nostru trece printr-un proces riguros de screening și pregătire. Fiecare investitor are garanția că deal flow-ul pe care îl primește este calificat, relevant și gata de pitch.
Clubul operează cu două tiere de membership pentru investitori — Investitor Individual (Business Angel) la €300/an și VC+ Fonduri de Investiții la €1.000/an — și oferă StartUp-urilor acces gratuit la rețea, cu un success fee de 3–6% plătit exclusiv la closing.
Suntem susținuți de trei parteneri fondatori cu locuri în Bordul de Conducere: Camera de Comerț și Industrie Iași, care ne oferă infrastructura și legitimitatea instituțională; Ro Expert Ltd din United Kingdom, care aduce expertiza internațională și accesul la piețele UK și UE; și Asociația H M C, partenerul nostru principal, care coordonează organizarea și comunitatea clubului în România și Moldova.
Primul eveniment: IașiPitch Day — 28 noiembrie 2026
Și acum, vestea pe care o așteptați: primul eveniment oficial al ROyal Investors Club va avea loc pe 28 noiembrie 2026, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Iași.
IașiPitch Day este prima sesiune publică de pitch organizată de club, în care 10 StartUp-uri selectate vor prezenta în fața unui grup de Investitori membri, într-un format structurat și profesionist: 10 minute de prezentare, 5 minute de întrebări. Un eveniment construit pentru conexiuni reale, nu pentru spectacol.
Dacă ești Investitor și vrei să descoperi cele mai promițătoare StartUp-uri din regiune, acesta este locul tău. Dacă ești Fondator și cauți finanțare între €50.000 și €5.000.000, aceasta este oportunitatea ta de a te prezenta în fața oamenilor care pot accelera creșterea companiei tale.
Cum te înscrii?
Locurile sunt limitate pentru ambele categorii. Înscrierea se face exclusiv prin formularul de pe royalinvestors.club, secțiunea Aplică.
- Investitori: completează formularul de membership și alege tieul potrivit — vei fi contactat în 5 zile lucrătoare pentru confirmare și detalii despre eveniment.
- StartUp-uri: aplică prin formularul dedicat — echipa noastră va evalua aplicația și îți va comunica selecția până pe 14 noiembrie 2026.
Lansarea ROyal Investors Club nu este un capăt de drum — este începutul unui ecosistem pe care îl construim împreună, pas cu pas, deal cu deal.
Ne vedem pe 28 noiembrie, la Iași.


Lasă un răspuns